duminică, 26 ianuarie 2014

Cum convingem copiii să se spele pe dinți



Știm cu toții cât de importantă este igiena dentară, prin urmare nu voi vorbi despre acest aspect. Bun, noi adulții știm, dar cum convingem copilul cât de importantă este această igienă? Copiii sunt de cele mai multe ori reticenți la ceea ce le spunem să facă, oricât încercăm să le explicăm că așa cum spunem noi e bine. Soluția este să le dăm exemplu, sau mai bine spus de aici pornim. Copiii vor să experimenteze singuri, nu să ia pur și simplu experiențele noastre și să și le însușească. Și le dau dreptate pentru că nici eu nu luam mot-a-mot ce spuneau adulții fără să mă conving singură că așa este. De convins i-am convins, dar, pentru că uneori mai săreau acest moment, a trebuit să mai introduc, din când în când, noi motive ca să subliniez importanța igienei.

Voi extrage câteva idei pe care le-am experimentat eu cu copiii, poate vă ajută când sunteți în impas.


1. Primul pas în convingerea copilului este să îi arătăm noi cum se face, să ne vadă pe noi, părinții cum ne spălăm pe dinți.
2. Vă puteți folosi de periuțe frumos colorate, speciale pentru copii. Acest aspect este valabil și pentru pasta de dinți; noi folosim pasta de dinți naturală, pe bază de argilă (am renunțat de mult la pastele de dinți ochioase din magazinele mari).
3. Ața dentară - nu vă pot spune când e bine să fie introdusă, Edi de exemplu o folosește de la 4 ani. Ața dentară este importantă pentru că ajută la curățarea spațiilor dintre dinți. În imagine aveți bețișoare de ață dentară (așa le spun eu) ce pot fi folosite mai ușor decât ața fără mâner (la tub). Se găsesc și modele colorate pentru copii, dar la noi nu e așa de important aspectul acesta. Copiii mei au acceptat ața dentară foarte ușor și sunt fascinați de ea. 

4. Periuța electrică - din ce am citit curăță mult mai bine decât cea manuală, prin urmare pasul următor este să achiziționăm periuțe electrice. Poate fi și un factor stimulator pentru copii.
5. Le explicăm ce se întâmplă dacă nu avem o igienă dentară corectă și o rutină. Cum le explicăm? Dăm exemple! Eu m-am folosit de o emisiune ce am prins-o la televizor și le-am arătat niște dinți cariați - cei ce i-am văzut erau groaznici dar suficient de buni pentru lecția noastră :)). Vă puteți folosi de filmulețe de pe internet să le arătați cum ajunge un dinte/ o măsea dacă nu este îngrijită. S-au speriat atât de tare încât au renunțat și la dulciuri (deși nu mâncau des acum vor foarte rar). Ce e și mai important e că nici în afara casei nu se lasă tentați de dulciurile oferite, sunt mult mai reticenți, iar asta mă bucură foarte mult. Mi-am confirmat mie că sunt pe drumul cel bun cu baza de acasă. Nu putem să-i ferim de exteriorul cu care intră în contact, dar le putem oferi noi acasă o anumită educație, să le dăm ocazia să o experimenteze, să se convingă ei că e bună.  
6. Ultima mea idee în acest sens a fost să pun în baia lor această măseluță veselă. Stickeul în găsiți la stickero.ro, de acolo l-am luat eu. Le-am prezentat măseluța drept una veselă care radiază de fericire că e spălată, parfumată, nu e plină de resturi de mâncare. Le-am spus că așa se simt și dinții și măseluțele lor când sunt spălate J



V-am pus o fotografie care include și fotograful :)), poate sunteți curioși.

Voi ce metode sau/și idei aplicați în această problema?

P.S. Nu uitați de concursul nostru Amintiri și dorințe!

Un comentariu:

  1. Super maseluta si-mi place ca-i vesela ! :) Sa va bucurati de ea!
    Cu periatul nu a fost nevoie de munca de convingere, cere singura, ii place, o distreaza, asa ca am noroc !
    Pai ce sa va zic, periaj placut ! :*

    RăspundețiȘtergere