Iepurași din sârmă plușată

Materiale necesare:

- sârmă plușată

- ochi mobile

- un pom pom (pentru cap)

- lipici.

Mod de realizare:

Să aveți o zi minunată!

Spor și imaginație!

Povestea de seară - Azi e petrecere în pădure

După cum v-am obișnuit în această după amiază venim cu povestea de seară. Nu stiu cum e la voi, dar aici plouă, așa că povestea s-a nimerit numai bine. Astăzi Raluca l-a adus ca personaj principal pe ursulețul Martinică, tare iubit de copii. Să urmărim povestea ......

Ursuleţul Martinică este un ursuleţ ca mai toţi ursuleţii: cu blăniţă cafenie şi moale, cu un botic simpatic care îl ajută la adulmecat, cu labe scurte dar puternice şi cu doi ochi negri şi jucăuși. Martinică e cel mai îndrăgit ursuleţ din pădure, pentru că e tare prietenos. De dimineaţă şi până seara umblă prin pădure în compania celorlalte animale. Abia seara târziu vine la bârlog.  Martinică e prieten cu iepuraşii, cu veveriţele, jderii, vulpile şi ciocănitorile. Toate animalele din padure îl cunosc.

             Astăzi, ursuleţul Martinică împlineşte 5 ani!

             Şi, pentru că e ziua lui, şi-a invitat toţi prietenii la bârlog. Mama Ursoaică le-a pregătit bunătăţi: un tort mare cu zmeură, mure şi afine, sirop de fragi cu miere, iar din ceară topită de la albine i-a făcut cinci lumânări.

              Ursuleţul Martinică e îmbrăcat de petrecere: şi-a pus papion la gât, a împrumutat de la fratele său mai mic o tichiuţă roşie ca să şi-o pună pe cap. S-a parfumat cu parfum de violete şi  gata  e să primească musafirii.

Pe rând, au sosit invitaţii: iepuraşul Blăniţă are un frac albastru şi un zâmbet strălucitor. Dis de dimineaţă şi-a spălat dinţii în apa de la izvor. Două veveriţe roşcate şi-au pus la gât o salbă de mărgele colorate făcute din alune. Vulpiţa Roşcovana şi-a împletit coada, iar pe cap şi-a pus un coif de petrecere. Jderul avea la lăbuţe nişte clopoţei aurii, iar la urechi ciucurei coloraţi. Ciocănitorile işi spălaseră penele cu apă parfumată iar la picioruşe aveau fundiţe.

           A început petrecerea: Prietenii i-au cântat ursuleţului Martinică: La mulţi ani! în timp ce sărbătoritul sufla în lumânări. Sus, pe o creangă, privighetorile şi mierlele cântau minunate triluri, în timp ce animalele dansau şi se veseleau.

           Martinică a primit multe cadouri de la prietenii lui. Fiecare din invitaţi a vrut să-i facă un mic dar, pentru a-i arăta cât de mult il preţuieşte. După ce au dansat şi au mâncat prăjituri şi tort, Martinică a început să desfacă cadourile. A început să scoată: un borcan de dulceaţă de zmeură, un fagure uriaş cu miere, o carte de colorat în care se semnaseră toţi prietenii, o trotinetă, un hamac şi un fluier.

           Ce cadouri frumoase! Fericit, Martinică s-a dus şi şi-a îmbrăţişat toţi prietenii şi le-a mulţumit.

    De atunci, Martinică merge pe potecile pădurii numai cu trotineta şi işi cheamă prietenii la joacă cu fluierul.

Povestea de săptămâna trecută: Doc a încurcat poveștile

Mai multe povești pentru copii găsiți chiar pe blogul Ralucăi - Povești pentru copii.

Seară frumoasă!

Povestea de seară - Doc a încurcat poveştile

                         

Am revenit pe blog, a revenit și povestea de seară (care de astăzi va fi publicată în fiecare joi).

      Doc e cel mai năzdrăvan dintre spiriduşi. De dimineaţă şi până seara nu stă o clipă locului. E curios, vrea să afle cât mai multe lucruri, e neastâmpărat şi mai ales e pus pe şotii.

     Într-o zi a luat nuieluşa fermecată a Marelui Spiriduş, altă dată a luat covorul fermecat iar astăzi … Ce credeţi că  a mai făcut?

     A intrat în atelierul Magicianului Cărţilor să vadă cum se scrie o carte de poveşti. A intrat tiptil fără să-l vadă nimeni. Pe masa de lucru a magicianului, erau multe litere ce aşteptau să fie tipărite în cartea de poveşti la care lucra Magicianul Cărţilor.

     Doc, văzând atâtea litere, s-a gândit că ar putea scrie chiar el o poveste.

     - Până se întoarce Magicianul Cărţilor, o să scriu o poveste foarte frumoasă, a spus Doc, începând să pună la nimereală literele în carte. 

     Doc nu prea ştia literele şi le aşeza în carte fără să ştie exact ce cuvinte scrie acolo. A scris cât a scris, dar a început să se plictisească, aşa că a plecat din atelier cu gândul să se joace cu alţi copii de spiriduş. 

     Când Magicianul Cărţilor s-a întors în atelier, şi-a găsit cartea de poveşti scrisă deja. Povestea scrisă în carte începea aşa: 

„ A fost odată o capră care a mâncat un lup. Capra avea trei urşi fără coadă. Când s-a întors capra din pădure, a început să cânte la uşă: 

Trei urşi cucuieţi 

Uşa mamei descuieţi. 

Scufiţa Roşie a muşcat din mărul otrăvit oferit de vrăjitoare şi apoi, l-a împuşcat pe lup. Un cocoş a găsit o punguţă cu şapte pitici. Găina babei a înghiţit toată apa dintr-o fântână şi a început să cânte: 

Cucuriguu boieri mari! 

Mi-a căzut punguţa din buzunar … 

Povestea scrisă se încheia aşa:

Albă ca Zăpada a încălecat pe-o şea 

Și v-a spus povestea aşa”. 

     Magicianul, după ce a citit povestea, a mai citit-o încă o dată pentru că nu înţelegea ce poveste este. Nu-i venea să creadă cum apăruse această poveste încurcată şi caraghioasă. Era sigur că atunci când ieşise din atelier, nu apucase să scrie nici măcar un rând. A ieşit din atelier şi i-a chemat pe toţi spiriduşii. I-a întrebat dacă a fost în atelierul lui vreunul din ei. Nici unul nu a recunoscut că s-ar fi jucat în atelierul magicianului. 

    

     La un moment dat, magicianul şi-a dat seama cine e făptaşul. L-a văzut pe Doc că pe furiş, îşi ştergea tuşul de pe mâini, de pantaloni. L-a chemat pe Doc, şi i-a spus: 

     - Sunt supărat pentru că ai intrat în atelierul meu fără să-ţi ceri voie.

     Dacă ai fost atât de curios, înseamnă că îţi doreşti să înveţi să scrii.  De azi înainte, te aştept în fiecare dimineaţă să vii cu un caiet la mine în atelier să te învăţ literele. Aşa vei învăţa să scrii şi să citeşti corect. 

    

     Doc l-a ascultat pe Magician şi a început să vină în fiecare dimineaţă la atelier. A învăţat toate literele din alfabet şi apoi a început să înveţe să scrie cuvinte.

     Încetul cu încetul, Doc a devenit cel mai bun ajutor al Magicianului Cărţilor,  scriind poveşti frumoase pentru copii. 

Povestea de săptămâna trecută - Iepurașul Tomiță și ouăle de Paște.

Mai multe povești pentru copii găsiți chiar pe blogul Ralucăi - Povești pentru copii.

Seară frumoasă!

             

Decorațiune de Paște

Cu această decorațiune, un tablou cu temă de Paște și suporturi, în care sunt aranjate frumos ouă, mă înscriu la concursul Mihaelei. Tabloul este pictat după un set - pictează după numere (luat pentru copii și folosit de mine ;))), iar suporturile de ouă  sunt din tuburi de hârtie igienică, îmbrăcate în hârtie creponată, decorate cu iarbă artificială și o pană (să țină de cald oului ;))). Pe suport am lipit bețisoare (de inghețată) decorate cu flori și fluturi, iar pe verso voi scrie numele invitatului; oul va fi așezat în farfuria unde va sta respectivul invitat.

Mihaela îmi cer scuze că postez pe ultima clipă și în mare grabă, dar m-am luat cu altele zilele acestea si era cât pe ce să nu mai onorez invitația ta.

Seară frumoasă!

Povestea de seară - Iepurașul Tomiță și ouăle de Paște

Animalele din pădure se pregătesc de Paşte. Iepuraşul Tomiţă şi păţania ouălor vopsite

De când s-au împărţit sarcinile în pădure, iepuraşului Tomiţă i s-a dat sarcina de a vopsi ouăle de Paşteşi de a le împărţi tuturor animalelor din pădure chiar  prima zi de Paşte. Tomiţă a acceptat bucuros această misiune. El ştia toate poienile cu flori, ştia ce plante să folosească ca să obţină cele mai frumoase culori pentru ca ouăle de Paşte să fie vesele şi frumos colorate.  În acel moment al anului, Tomiţă se simţea ca un pictor adevărat. Îi plăcea să facă tot felul de fierturi din ciuboţica-cucului, dediţei, toporaşi, mierea-ursului ca să-şi prepare vopseaua pentru ouă. Uneori Tomiţă se întrecea în combinatul culorilor şi picta ouă în culoarea curcubeului, ouă în culoarea apusului de soare, ouă în culoarea florii de nu-mă-uita.  Toţi din pădure abia aşteptau să vadă ce minunaţii a mai pictat Tomiţă.

     În pădure, toate animalele se apucaseră de treabă. Sărbătoarea Paştelui se apropia. Deja veveriţele pregăteau nuci şi alune pentru cozonac,  albinele trimiteau miere pentru prăjituri iar bursucul, ariciul şi căprioara se pregăteau să facă sarmale. Era sărbătoarea în care toate animalele erau prietene, uitau că lupul ar vâna-o pe căprioară ori că vulpea l-ar mânca pe iepure, ori bufniţa pe şoarece. În acea zi, toţi erau prieteni, se veseleau, dansau şi mâncau împreună.

     Cum nu mai era decât o zi până la Paşti, Tomiţă şi-a luat traista pe umăr şi a plecat să culeagă plante pentru vopsitul ouălor. Ochise demult nişte flori: condurul-doamnei, cimbrişor, sângele-voinicului şi rochiţa-rândunicii. Chiar şi el era curios ce culori vor ieşi din aceste flori. După ce şi-a umplut traista cu flori, Tomiţă a venit acasă şi a pus plantele la fiert. A pregătit şi nişte răşină de brad ca să lustruiască ouăle după ce le vopseşte ca să fie lucioase.

    În vremea cât Tomiţă muncea, ascunsă după o tufă, pândea vulpea Leana. De când tot plănuia cum să se răzbune pe Tomiţă, „ iepurele ăsta prostănac” care a dat-o de gol că vrea să-i mănânce pe popândăi. Şi acum o apucă nervii când se gândeşte cu ce ochi umflat şi roşu a plecat de la casa popândăilor. Popândăii, după ce au aflat de planul vulpii, au aşteptat-o după uşă şi i-au aruncat cu tăciuni aprinşi în ochi. Leana, de durere a ţâşnit ca fulgerul prin pădure şi a  urlat din răsputeri.  Ea,  frumoasa şi isteaţa vulpe Leana, a ajuns după păţania asta de râsul pădurii. De prin toate tufişurile auzea voci:

     -  Leana chioara! Leana lacoma! Leana sluta şi urâta!

        În acele momente ruşinoase, a jurat atunci că o să se răzbune pe Tomiţă şi pe popândăi.

         În timp ce vulpea Leana stătea pitită în tufiş şi se tot gândea la răzbunarea ei, Tomiţă aproape terminase. Ouăle arătau grozav unele erau roşii, altele albastre, iar câteva aveau culorile curcubeului. Pe unele desenase floricele, iar pe altele ciupercuţe. Mulţumit de treaba pe care o făcuse, Tomiţă plecă fluierând spre casă, lăsând ouăle încă în vopsea pentru a se prinde cât mai bine culoarea.

      În spatele lui, vulpea Leana, pâş-pâş, turnă peste ouă smoala şi fugi acasă mulţumită de răutatea făcută.

      Peste câteva ore când Tomiţă s-a întors cu un coş ca să pună ouăle în el. Dar ce să vezi?!  Toate ouăle erau negre, urâte şi pluteau într-o mâzgă greţoasă.

      Lacrimile au început să i se prelingă pe obraz:

      - Ce mă fac? Ce mă fac? Cum o să dau eu cadou ouăle astea? Cine mi-o fi făcut acest lucru îngrozitor? Eu nu fac nimănui rău, cine a avut ciudă pe mine?

         În timp ce Tomiţă plângea de i se udase toată blăniţa, trecu pe acolo aricica Pogonica. Ei doi erau prieteni foarte buni încă din copilărie.

         -  Tomiţă, nu mai plânge, trebuie să rezolvăm această situaţie. Mâine e Paştele aşa că nu ai vreme de plâns. Fugi repede după alte plante! Îţi împrumut eu covata în care spăl hainele copilaşilor. Poţi să vopseşti ouăle în ea.

          -  Aricică, dar eu pot să aduc plante pentru soluţia de vopsit, dar de unde ouă? Eu nu mai am bani ca să cumpăr altele. Toţi banii i-am cheltuit la târg că am cumpărat ouă pentru toate animalele din pădure.

         -  Fugi Tomiţă nu mai sta, că nu e vreme! Găsim noi şi ouă, spuse Pogonica zâmbind.

            În timp ce Tomiţă a plecat la cules de plante, Pogonica i-a rugat pe popândăi să dea o fugă la gâştele Pia şi Gaga. Ele erau cele mai bătrâne gâşte sălbatice din cârdul lor dar şi cele mai înţelepte.

            -  Daţi de ştire repede gâştelor Pia şi Gaga, le spuse aricica Pogonica popândăilor. Sigur osă ne sfătuiască ce să facem.

           De cum au aflat cele două gâşte, au şi pornit în zbor spre satul din apropiere. Acolo erau prietene cu găinile din gospodăriile ţăranilor. Povestind pe nerăsuflate găinilor de necazul iepuraşului Tomiţă,  acestea s-au înduioşat  şi au adus de la cuibarele lor un coş mare plin cu ouă. Gâştele au mulţumit şi au plecat cu mişcări rapide de aripi spre casa iepuraşului Tomiţă.

           Iepuraşul Tomiţă a fost tare bucuros când a văzut că are acum din nou ouă. Împreună cu aricica Pogonica, cu gâştele Pia şi Gaga şi cu familia de popândăi au vopsit din nou ouăle şi au împodobit coşul pentru Paşte.

            Pe când se apropiau de sfârşitul treburilor, bufniţa Ziţa le dezvălui un secret: a văzut chiar ea cu ochii ei de bufniţă cum vulpea Leana a aruncat la pârâu o găletuşă murdară de smoală.

            Animalele auzind una ca asta, dădură din cap în semn că ştiu cu cine au de-a face şi îşi şoptiră la ureche un plan secret pentru vulpea Leana.

            A doua zi, sărbătoarea Paştelui era în toi. Tomiţă, îmbrăcat de sărbătoare,  cu papion la gât şi cămaşă albă,  servea pe fiecare animal din pădure cu ouă frumos colorate. Animalele luau câte un ou şi ciocneau făcându-şi urări tradiţionale, îmbrăţişându-se şi veselindu-se.

            Vulpea Leana îşi făcu şi ea apariţia mirată şi înciudată când a văzut că Tomiţă are alte ouă frumos vopsite.

            -   Ia să văd Tomiţă, mie ce ou îmi dai, spuse Leana cu o voce mieroasă dar răutăcioasă.

            -   Uite, ia-l pe cel din mijloc că e mai mare, e aşa ca pentru un animal isteţ ca tine, l-a invitat aricica Pogonica, în timp ce-i făcea din ochi lui Tomiţă. Eu o să-l iau pe cel mai micuţ că sunt doar un biet arici. Şi hai! Leană să ciocnim şi noi că doar e Paştele mai adăugă Pogonica cu un zâmbet în colţul gurii.

            -   Hai! zise vulpea Leana în timp ce ţinea mândră între labe oul cel mai mare şi mai  frumos decorat.

            Ciocniră şi apoi Leana se pregăti să înghită oul mulţumită că şi-a ales ea prima oul pe care şi l-a dorit. Nu apucă decât o singură dată să-l mestece că toţi o văzură pe Leana cum aleargă spre izvor strigând plină de greaţă:

            -  Aoleouuu! oul acesta era clocit. Bleahhh! Câh! ce gust scârbos!

               Toate animalele au început să râdă de se tăvăleau pe jos. Ursul, abia stăpânindu-şi râsul, spuse:

            -  Nu o să o mai strigăm "Leana chioara" ci „Leana ou clocit”.

            -   Ha! Ha! Ha! râseră din nou animalele.

            -   Eu zic totuşi să o iertăm şi să o chemăm la noi, interveni Tomiţă. Poate aşa va învăţa şi ea să fie bună şi prietenoasă.

            -   Bine zici, iepuraşule, că doar azi e Paştele şi trebuie să fim buni şi prietenoşi, spuseră animalele în cor.

Povestea de săptămâna trecută - Darul de Paște.

Mai multe povești pentru copii găsiți chiar pe blogul Ralucăi - Povești pentru copii.

Seară frumoasă!