Tolba cu povești - de Claudia Groza

Cu siguranță ați auzit de Claudia Groza și poveștile scrie de ea cu iubire și bucurie pentru copii. Pe blogul ei – Poveștile Lizei – găsiți multe povești frumoase; e imposibil să nu găsiți una pe placul vostru.

Chiar înainte să primesc de la Claudia această Tolbă cu povești mă gândeam că, pentru generația actuală de copii, este necesară reinventarea poveștilor. Ai mei copii, de exemplu, refuză multe povești și chiar lecturi (obligatorii cică) pentru școală; cu greu ne mobilizăm să le parcurgem. Și poate că au dreptate să nu le placă, atât ei cât și noi vedem lucrurile altfel acum decât atunci când eram noi mici; să nu mai spun că pe atunci nu aveai prea multe opțiuni. Răsfoind pe un grup de părinți am dat peste un topic în care se discuta tocmai acest aspect, poveștile, ce povești le citim copiilor și faptul că și alți copii (nu numai ai mei) refuză poveștile clasice. 

Și iată-mă pornită într-o vânătoare de povești mai pe placul copiilor de acum, iar Claudia a fost printre primii autori care mi-au ieșit în cale. Astăzi vom scrie câte ceva despre Tolba cu povești, iar în postări viitoare vom scrie despre Bubu în lumea bebelușilor, Tobias, elefănțelul colorat (pe care l-am câștigat la un concurs fulger; suntem tare norocoși) pe care îl așteptăm să ajungă la noi și poate și despre Povești cu îngeri, o carte nou apărută la Editura Integral, spre bucuria Claudiei.

Să revenim la Tolba cu povești care e o adevărată colecție; nu glumesc ci vorbesc foarte serios numind-o colecție pentru că are nu mai puțin de 23 de povești. Dacă o aveți în casă nu vă plictisiți deloc, iar dacă nu o aveți, luați legătura cu Claudia să vedeți cum puteți intra în posesia ei. Pe Claudia cum spuneam o găsiți pe blogul ei - Poveștile Lizei și aveți acolo datele de contact sau îi lăsați un comentariu pe blog. dacă vă este mai ușor, lăsați un prim comentariu aici, la această postare, și va ajunge mesajul cu siguranță la Claudia.

Tolba cu povești este apărută la editura cadrelor didactice în 2011. Mesajul găsit chiar pe prima pagină a cărții spune așa: ”Poveștile acestea sunt pentru toți cei care știu să se bucure de o lume minunată”. 

În Tolbă găsiți povestea Boabelor de mazăre (cu mesajul - ”ce este făcut cu dragoste și pasiune dă roade bogate”), Bătrânul și marea (cu ”puterea gândului și a împlinirii este miraculoasă”, Cheia magică, Povestea lui Inimioară (pentru un somn lin și pufos), Lia și Ela (povestea a două prietene foarte bune), Buburuza fără buline (din minunile naturii), Ferma veselă, Renul rătăcit, Povestea lui Te rog și Mulțumesc (cu greu m-am abținut să nu le scriu pe toate 23) și în final o poveste ca un mesaj – Fii tu însuți. 

Ce ne-a plăcut cel mai mult (mie și copiilor) este faptul că poveștile dau multe detalii, sunt mai aproape de lumea reală, iar la finalul fiecărei povești se găsește morala, esența, sunt niște povești cu tâlc, cum s-ar spune. În ultima vreme mi-am dat seamă că poveștile cu tâlc sunt și pe placul copiilor, dar și pe placul meu; pe placul meu pentru că rezolv destul de multe aspecte cu ajutorul lor, de la conflicte între ei și până la întărirea explicațiilor mele despre comportament, natură, viețuitoare, prietenie. Copiii învață mult mai bine folosind exemple.  Și aceste povești prind viață când le citești, copiii fac tot felul de conexiuni cu viața reală, trag concluzii folositoare lor, rețin detalii, informații. Sunt foarte frumoase, iar eu le recomand cu drag tuturor copiilor, și mici și mari.

Am ales să vă las aici o poveste interesantă pentru noi pentru că ne confruntăm deseori cu câte o mică viețuitoare de care copiilor le este frică și primul impuls este să strivească. Sper că va fi și pe placul vostru și dacă o citiți copiilor să ne spuneți și nouă.

Lumea insectelor

Dimineaţă târzie de aprilie. Ea se grăbea să îşi facă un sandviş pentru la şcoală.

– Asta aşa, ca să nu mai spună nimeni nimic, să mă lase cu răutăţile lor… „iar nu ţi-ai adus şi tu de mâncare; dar chiar nu ai ce?“ oftă Isabela şi deschise uşa frigiderului.

– Credeam că nu te mai trezeşti…

– Cine-i acolo?

Isabela aprinse repede lumina.

– Ei, hai, nu te speria aşa. Sunt eu … mă cunoşti, doar că mi-a fost jenă să mă prezint. My name is John. Ha, ha, ha.

-Îhhh … eşti un gândac. Papucul, unde e papucul…? striga agitată Isabela.

– Off… nu ştiu de ce faci atâta caz şi gălăgie. Nu ţi-am făcut nimic, ba chiar am şi glumit, să-ţi înseninez ziua. Dar, asta e… voi oamenii, nu aveţi suflet… tot ce nu vă place distrugeți. Repede, papucul! Off, te las, şi totuşi îţi doresc o zi senină, cu multe bucurii.

– Îmi… îmi pare rău, spuse Isabela, dar gândacul dispăruse. Ia-l de unde nu-i. Mereu fac nefăcute. Acum, sper să îmi meargă bine la şcoală, să nu fac vreo boacănă.

Îşi împături sandvişul într-un şerveţel, se îmbrăcă rapid cu hainele pregătite de cu seara, îşi luă geanta şi plecă. Zâmbetul ce-i mărginea buzele era destul de trist, dar era acolo: „My name is John“… off… până şi gâzele au umor.

Pe aleea ce ducea spre şcoală, copacii şi-au îmbrăcat armura colorată în alb, roz-pal şi bleu de-abia sesizabil şi au devenit adăpost pentru păsările care încântă urechile oamenilor ce nu au însă timp să se bucure de aşa ceva. Boarea primăverii se simte în văzduh.

De unde, de neunde, apare un bondar. Sunt aşa ciudaţi… parcă nu ar fi insecte. Sunt graşi şi fac excepţie de la grupul lor. Ha, ha, ha.

– Unde mergi aşa grăbită?

– La şcoală, nu vreau să întârzii.

– L-ai văzut cumva pe John azi? întrebă bondarul, timid.

– Hei, ia stai aşa. De unde ştii tu de John?

– Eee… e o poveste veche, nu cred că ai timp să ţi-o destăinui acum cu lux de amănunte. Era tare necăjit ieri că nu a mâncat de câteva zile. L-ai văzut azi, aşadar? Nu mai ocoli răspunsul.

– Ahhh… deci era nemâncat săracul, se auzi vocea Isabelei. Da, l-am văzut azi şi l-am ameninţat cu papucul. Mi-e teamă de gândacii de bucătărie. Plus că la noi în bucătărie nu prea au existat.

– Lasă, îl găsesc zilele astea prin parc şi găsim noi o soluţie. Există soluţii pentru orice, nu? Ahh… să nu uit. Eu sunt Brus. Asta aşa, dacă întreabă John de mine. Ha, ha, ha.

 Bondarul s-a întors spre dreapta şi a dispărut într-un tufiş.

„Am greşit. Până la urmă sunt animale şi ele, aşa mici, urâte, nevinovate. Au şi ele rostul lor pe Pământ, altfel nu îşi pierdea Dumnezeu timpul cu crearea lor. Ce mă costă să arunc o firimitură pe jos. Da… aşa este, le dai un deget şi îţi iau toată mâna. Mâine, poimâine m-oi trezi cu tot neamul John pe capul meu… şi scoate Isabel cămaşa pe unde mai poţi. Am să-l scot în curte dacă îl mai găsesc după amiază pe John şi îl voi hrăni“, gândea intens Isabela.

– Hei, unde ţi-e gândul?

Era colega ei de şcoală, Betty. O fată atât de veselă şi zglobie, parcă mânca în fiecare dimineaţă ardei iute. Nu stătea o secundă locului. Te obosea adesea cu energia ei, care nu era îndreptată spre ceva util.

– Ei, bună dimineaţa! Mi-am lăsat gândul la un mic prieten cunoscut aşa pe nepusă masă, la prima oră, zâmbi Isabela şi o îmbrăţişă pe a sa colegă.

Ore frumoase, interesante, cu jocuri instructive şi captivante, de cunoaştere a propriului eu. Isabela ardea de nerăbdare să ajungă acasă. Se simţea atât de vinovată faţă de John. Bine că a fost rapid şi a dispărut din faţa papucului ridicat cu viteză – se pare că el a fost mult mai isteţ. „Inteligent… Dumnezeu… a dăruit fiecărei fiinţe ceva plăcut. Mă uitam ce aripi groase frumoase avea John, parcă erau un frac. Şi bondarul Brus ce galben viu are la purtător! Ce inimi avem… de ce nu putem accepta şi nu ne putem juca alături de orice fiinţă din Univers? Până la urmă şi şarpele Kaa din «Cartea Junglei» era aşa simpatic şi prietenos. Sper să îl găsesc pe John şi să îi cer iertare“, gândea abătută eroina noastră.

 Când a auzit ultimul clopoţel, şi-a strâns rapid cărţile şi caietele, şi-a îmbrăţişat prietena şi a zbughit-o pe uşă. Toţi colegii au rămas uimiţi.

– Niciodată nu a fost aşa grăbită.

– Întotdeauna avea o vorbă bună şi de înseninare pentru fiecare dintre noi.

– Îmi mai povestea ce a mai citit, despre ce a mai scris.

– A avut un comportament ciudat azi, întreaga zi.

 Pe aleea din faţa şcolii, Isabela a zărit un grup de insecte, diferit: câteva buburuze, unele cu aripi roşii, altele cu aripi galbene….doi-trei bondari, o libelulă şi doi gândaci necunoscuţi, care o aşteptau.

– Nu ştim ce este cu John.

– Nu reuşim să dăm de el.

– Te putem însoţi spre casă?

– Nu te deranjăm. Aşteptăm unde ne spui tu, îngăimă timid Brus, bondarul prietenos.

– Da, urmaţi-mă!

 Toţi priveau după Isabela ca după urs. Erau şocaţi să vadă un amalgam de insecte, însoţind aşa ordonat o fată frumoasă şi cochetă. Ajunsă acasă, se îndreptă spre bucătărie.

– John, te rog să mă ierţi pentru comportamentul meu deplasat de azi-dimineaţă. Întreabă pe oricine că nu sunt prietenoasă şi haioasă dimineaţa. Nu îmi place să mă trezesc devreme… nu îmi place să am un program matinal. Te rog, iartă-mă, şi, pe lângă asta, am o mare surpriză pentru tine dacă ieşi de pe unde te-ai ascuns.

 John, timid şi fricos, ieşi, cu un tremur vizibil dintr-o găurică mică din spatele ţevilor de la calorifer.

– Hei, salutare! Ce uşurare pentru mine… uite: – şi spunând asta, Isabela îndreptă mâna spre fereastră, unde aşteptau emoţionaţi prietenii lui John -, aceasta este surpriza despre care îţi vorbeam.

 Bucuros din cale afară, John îşi întinse aripile negre, lucioase, de parcă erau lustruite cu cea mai scumpă cremă şi porni în zbor spre ei.

– Nu pleca aşa, am ceva pentru tine, spuse Isabela şi îi întinse nişte firimituri de pâine.

– Oauu… ce ospăţ, spuse vesel John.

Isabela le făcu noilor săi prieteni semne cu mâna.

– Sper să nu mă uitaţi şi să mă vizitaţi sau măcar un salut prietenos când mă vedeţi, vă rog mult să-mi adresaţi! Iertaţi-mi răutatea!

"Ce lume frumoasă! Când vom învăţa să ne bucurăm de aşa minunăţii?" Voi când aţi privit cu dragoste şi admiraţie o insectă? O albină harnică sau o furnică grăbită spre muşuroi.

*  *  *

Dumnezeu a creat flori şi insecte, nori şi ploaie, părinţi şi copii între toate stabilind o strânsă legătură.

Mai multe povești asemănătoare găsiți în această minunată Tolbă cu povești scrisă de Claudia Groza.

Claudia este tot timpul în mijlocul copiilor, este profesor în primul rând și nu în ultimul rând susține ateliere de creație pentru și împreună cu copiii. La Claudia puteți apela și în cazul în care doriți o poveste personalizată pentru copilul vostru sau vreți să o dăruiți unui copil. Câteva din povești le puteți lectura pe site-ul - Povești personalizate.

În încheiere vă las mesajul poveștii Fabrica de dulciuri – ”Întindeți brațele spre ceea ce vă place, spre visele voastre. Aveți curajul să spuneți mereu adevărul, căci astfel se găsesc soluțiile mult mai ușor.”