luni, 29 decembrie 2014

Tablou șemineu din mărgele hama



Este un tablou drag mie, poate din cauză că îmi doresc foarte mult un șemineu =D. Este realizat în cadrul schimbului de Crăciun.

Pentru acest tablou am folosit o placă simplă, pătrată. Mai jos aveți o imagine cu mărgelele hama pe placă, astfel încât, dacă doriți să îl realizați, e foarte ușor de urmărit numărul rândurilor și al mărgelelor.

Este lipit cu lipici și silicon pe o ramă din lemn. Rama este pictată cu acrilice.










duminică, 28 decembrie 2014

Brăduț din mărgele hama


E un brăduț realizat cu ocazia schimbului de decorațiuni de Crăciun. Este realizat pe o placă, simplă, pătrată. Dacă urmăriți rândurile și numărul mărgelelor pe fiecare rând veți vedea că este foarte ușor de realizat.

vineri, 26 decembrie 2014

Ingerași din mărgele hama



Acesta e un îngeraș foarte iubit la noi în casă; a ieșit atât de frumos încât am mai realizat unul la fel și a fost dăruit Karinei în cadrul schimbului cu decorațiuni de Crăciun.

Acest îngeraș a fost realizat pe o placă pătrată, simplă. Se vede destul de clar numărul mărgelelor, ordinea lor, numărul rândurilor astfel încât să puteți realiza și voi dacă doriți




Îngerașii îi puteți folosi drept decorațiune pentru pom sau îi puteți lipi pe un carton și să realizați o felicitare.

Acest îngeraș a fost realizat pe un șablon rotund.

vineri, 19 decembrie 2014

Asociaţia pentru Educaţie a dat startul Antrenamentelor de Creativitate


Asociația Shakespeare School pentru Educație a organizat azi, 19 decembrie 2014, două ateliere de scriere creativă susținute de Cristian Lupșa și Ana Maria Ciobanu. Cele două sesiuni interactive de pregătire în tainele scrisului au fost organizate pe categorii de vârste, 11-14 ani și 15-20 ani. Workshop-urile au fost organizate sub umbrela Shakespeare School Essay Competition, concurs național de creație în limba engleză, care  răsplătește tinerii talentați cu premii și tabere în Marea Britanie.

Atelierele Making Writing Essays Fun, au fost susținute de Cristian Lupșa, fondator și editor Decât o Revistăși Ana Maria Ciobanu, editor Decât o Revistă. Cei doi antrenori de creativitate i-au ghidat pe participanți în călătoria scrierii unui eseu corect structurat, bine argumentat și original. Cele doua ateliere au fost interactive, cu exerciții practice și sfaturi personalizate.
Workshop-urile au fost susținute în limba engleză de cei doi antrenori, iar participanții și-au exersat limba engleză scriind un text și susținând ideile lor în fața colegilor. Cele două antrenamente de creativitate au tratat același subiect, scrierea unui text scurt, dar au fost adaptate categoriilor de vârstă. Participanții au discutat și despre cărțile lor preferate, dificultățile pe care le întâmpină atunci când scriu un text, dar și cum pot face scrierea temelor pentru școala distractivă.


Atelierele Making Writing Essays Fun au fost organizate cu scopul de a încuraja adolescenții să scrie, să își argumenteze ideile și să fie creativi. Cele două seminarii fac parte dintr-un șir de evenimente care vor fi organizate de Asociația Shakespeare School pentru Educație cu sccopul de a încuraja adolescenții să scrie și să își îmbunătățească cunoștințele de limba engleză.
Cele două workshop-uri au fost susținute de Cristian Lupșa și Ana Maria Ciobanu.






Cristian a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, a terminat un master la Missouri School of Journalis și a lucrat în Washington D.C., unde a coordonat un program de training pentru Committee of Concerned Journalists. În România a fost senior editor și colaborator la Esquire, senior editor la Tabu și a publicat în Dilema Veche, The New Republic Online, Poynter, FHM, Vivid, Columbia Missourian. Cristian a predat un curs de jurnalism narativ și scriitura de revistă la Centrul pentru Jurnalism Independent si Fundatia Calea Victoria.

Ana Maria a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, a terminat un Master în Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și un curs de Jurnalism Narativ la Missouri School of Journalism. Pe lângă activitatea la Decât o Revista, Ana Maria a colaborat cu Tabu, Totul despre Mame și este redactor șef la revista de povești pentru copii Lilliput.
Cele doua workshop-uri Making Writing Essays Fun fac parte din sesiunile de pregătire pentru Shakespeare School Essay Competition. Participanții pot înscrie gratuit eseurile, online, pe site- ul www.shakespeare-school.ro, până pe 29 ianuarie 2015. După selecția celor mai bune 30 de eseuri, profesorii Shakespeare School stabilesc ierarhia finală în urma unor scurte interviuri cu finaliștii.
Concursul este inclus în Calendarul Activităților Educative al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Asociația Shakespeare School pentru Educație, fondată în anul 2011, este o organizație nonprofit ce are ca misiune sprijinirea tinerilor talentați să își urmeze pasiunile prin perfecționarea limbii engleze și ajutarea copiilor cu oportunități reduse să se dezvolte și să învețe limba engleză. Printre proiectele asociației se numără burse de studiu pentru aprofundarea limbii engleze, concursuri de creație având ca premii școli de vară în Marea Britanie, campanii în licee privind certificările internaționale cât și cursuri de engleză predate de peste 200 de voluntari copiilor din cele 30 de centre sociale partenere din București și alte orașe ale țării. Asociația promovează dezvoltarea tinerilor într-un mediu armonios, organizând și ateliere de educație pentru părinți.


marți, 16 decembrie 2014

Concurs Cizmulița Moșului 2014 - galeria de creații și câștigători



Bun găsit la final de concurs! Am mai încheiat o ediție a concursului nostru de creație și anume ediția cu numărul 3 - Concurs Cizmulița Moșului 2014.

Vă mulțumesc tuturor pentru efortul depus și pentru că ați reușit să realizați lucrări foarte frumoase. Mi-au plăcut foarte mult ghirlandele voastre; cu unele din ele chiar mi-ați dat niște idei să facem și noi.
Vă felicit pe toți pentru ceea ce ați realizat, nu doar pe câștigătorii premiilor anunțate. După cum ați putut observa, la ora 21.00 s-a închis colecția și broscuța noastră a extras și câștigătorii pe care îi vedeți atât la postarea concursului cât și aici.

Repet din nou pentru cei noi veniți, dar și pentru cei ce au mai participat la concursurile noastre ... citiți cu atenție regulamentul, pașii importanți și anume, ce aveți de făcut și mai ales termenul limită de înscriere. Regulamentul nu este unul stufos, ba din contră, sunt câteva reguli simple. În caz contrar, ne alegem cu supărări, frustrări sau mai știu eu ce. De asemeni, în cazul în care nu vă place un premiu anume, vă rog insistent să nu vă înscrieți în concurs pentru că există riscul să câștigați și să nu fiți mulțumiți și luați astfel șansa cuiva care poate își dorește acel premiu. Mulțumesc de înțelegere!

Sper că v-a făcut plăcere această provocare și să ne revedem cu bine, la ediția viitoare a acestui concurs de creație. Nu am putut să nu remarc la participanții mai vechi sau cei pe care eu îi știu de mai mult timp cât de mari ați crescut și ce frumoși sunteți. Chiar am avut impresia că ai mei copii au crescut odată cu voi, adică alături de voi. Și ce frumos e :)!
Până la ediția viitoare, urmăriți blogul pentru inspirație și, de ce nu, pentru a găsi, din când în când câte o surpriză. Dacă am uitat sau încurcat ceva, vă rog să îmi spuneți.



Aștept, din partea câștigătorilor, pe e-mail la clubulmagic@gmail.com, datele de contact, adresa poștală, numărul de telefon pentru expedierea premiilor. Premiile trebuie revendicate până m\ine 17 decembrie, ora 13.00, în caz contrar se va extrage alt câștigător. 

Zi minunată tuturor și mult soare!

luni, 15 decembrie 2014

Îngerași din ipsos, pictați


Pe ultima clipă dorim să onorăm și noi concursul organizat de Sakura pe blogul ei Printre Nori. Să știți că de aveți un îngeraș gata "preparat" mai aveți timp până la miezul nopții să îl înscrieți în concurs. Îngerașii participanți cred că e ușor să-i recunoașteți cine cu care din ei participă. E clar Denissa e cu îngerașul cu roz, iar Edi e cu îngerașul cu albastru.

După cum spune și titlul sunt realizați din ipsos și pictați cu acuarele. Pe alocuri dorința lor a fost să pună și ceva sclipici că așa sunt îngerașii, sclipesc. =D

Mult succes le dorim tuturor participanților!

Seară frumoasă! 

Ghirlandă de Crăciun cu figurine din aluat 2

Sladana înscrie în concursul nostru ghirlande din figurine din aluat realizate de copiii ei.
"Bună seara!

Mulțumim mult pentru ocazia de a câștiga una din acele cărți frumoase. De dragul lor am meșteșugărit și noi. Împreună cu trei din copii mei (când cel al patrulea, bebeluș, dormea) am făcut brăduți și steluțe din aluat sărat, le-am copt. Am vrut a doua zi să le colorăm, dar copiii nu au avut răbdare și le-au pictat în același seară, chit că era târziu. Le-am lăsat să se usuce și a doua zi au fost pictate și pe cealaltă parte după care le-am prins pe un șiret și puteți vedea cum a ieșit ghirlanda noastră."

Mulțumim de participare și vă dorim mult succes!

duminică, 14 decembrie 2014

Ghirlandă de Crăciun cu figurine din hârtie

Alexandra, 3 ani și 3 luni participă la concursul nostru cu o ghirlandă din figurine de hârtie colorate chiar de ea. "Mami a printat câteva desene pe care ea le-a colorat cu creioane colorate, carioci și acuarele. Apoi le-am decupat iar Alex le-a înșirat pe ață, folosind o clamă de păr ca să nu se înțepe. Am ales să lipim ghirlanda de perdea până vom împodobi bradul. 

Vă mulțumim pentru ideea de a realiza propria ghirlanda; vom urmări în continuare pagina."

Felicitări Alexandra pentru că ai reușit să realizezi propria ta ghirlandă și îți dorim mult succes!

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Decorațiuni de Crăciun - fulgi, îngerași, steluțe, ghirlande

Vă povesteam aici despre Claca de Crăciun organizată de Beatrice. În așteptarea Crăciunului ne-am găsit și noi ceva timp să ne ocupăm de decorațiuni. Până acum câte unul din noi era prins în alte preocupări, dar uite că am dat startul și la partea de decorațiuni realizate de noi.

Pentru că ai mei au lucrat în echipă am hotărât să participe împreună cu acest colaj la Claca organizată de Beatrice. Decorațiunile acestea au avut ca destinație birourile lor, după cum se poate vedea în imaginea din centru.

Dacă ați lucrat ceva în această perioadă sau de aveți intenția să lucrați decorațiuni cu tema Crăciun, vă invit la acest concurs frumos.

Nu uitați și de concursul nostru de creație - Cizmulița Moșului 2014 - unde vă puteți înscrie până pe 15 decembrie. 

vineri, 12 decembrie 2014

Ghirlandă cu inimioare din hârtie

Stela, 6 ani, participă și anul acesta la concursul nostru cu o ghirlandă cu inimioare din hârtie.

"A realizat o ghirlanda de inimioare. A tăiat fâșii de 1/10 cm din hârtie colorată, verde și roșie, puțin sidefată. Le-a asamblat cu capsatorul astfel încât să rezulte ghirlanda. Ne place foarte mult, credem că va arăta delicat în brăduț! Ne-am inspirat de pe site-ul krokotak.com.

Mulțumim pentru concurs!"

Ghirlandă cu fulgi din bețișoare și conuri de brad

Lia participă la concursul nostru cu o ghirlandă plină cu fulgi și conuri de brad.

"Am realizat niște fulgi de nea din bețișoare, iar la capetele lor am lipit niște pompoane. De asemenea am vopsit cu spray câteva conuri de brad. Materialele astfel realizate au fost atașate pe o ghirlandă aurie."
Felicitări Lia și mult succes!

Ghirlandă de Crăciun din zale de hârtie


Mihai, 5 ani și 10 luni, participă la concursul nostru cu o ghirlandă din zale de hârtie. Ața numesc eu genul acesta de ghirlandă care seamănă cu un lanț. 

"Pentru realizarea lucrării a folosit hârtie pentru cadouri, a tăiat  fâșii de 1,5 /13 cm, cu ajutorul lipiciului a format cerculețe pe care le-a unit astfel încât să formeze ghirlanda."

Felicitări Mihai și mult succes!

joi, 11 decembrie 2014

Ghirlandă de Crăciun cu îngerași

Teodora se înscrie la concursul nostru cu o ghirlandă cu îngeri din hârtie. "Teodora (4 ani și 4 luni) a colorat îngerii și, cu ajutorul mamei, i-a decupat, apoi a lipit aripile și i-a înșirat pe o panglică roșie. Acum ghirlanda decorează biroul iar îngerii ne veghează. Succes tuturor și sărbători binecuvântate."

Felicitări pentru lucrare Teodora și mult succes la concurs!

Ghirlanda cu figurine din aluat

Luca, 4 ani și 4 luni se înscrie la concursul nostru cu o ghirlandă cu figurine din aluat. 
"Bună seara,
Am dori să ne înscriem și noi la concursul Cizmulița Moșului, cu o ghirlandă din figurine făcute din aluat sărat. Aluatul sărat l-am făcut după o rețetă de pe blogul laurafrunza.com, băiatul cel mare Luca, 4 ani și 4 luni a întins aluatul, a făcut formele cu ajutorul frățiorului, apoi mami le-a pus la cuptor, iar după ce s-au copt și s-au răcit, copiii le-au pictat și decorat cu lipici cu sclipici. La sfârșit, după ce totul s-a uscat, a fost înșirat pe o bucată de ață de cânepă, devenind o ghirlandă pentru ușa camerei lor."


Luca e foarte frumoasă ghirlanda ta! Mult succes la concurs!

P.S. Pentru trecători ... mai aveți timp să vă înscrieți la concursul de creație Cizmulița Moșului 2014 până pe 15 decembrie.

miercuri, 10 decembrie 2014

Ghirlandă de Crăciun cu decorațiuni din hărtie


Maria Alexia, 5 ani, participă la concursul nostru cu o ghirlandă realizată din figurine de hârtie. 
Iată ce ne spune mama Marisei, în numele ei: 
"Bună,participam pentru prima dată la concurs, suntem noi. Întâmplător am descoperit acest blog pentru copii, care este minunat. Numele meu este Marisa Alexia și am 5 ani. Particip și eu cu ghirlanda mea care a fost făcută astfel: modele specifice iernii printate pe foi A4, apoi au fost colorate, pe urmă decupate și lipite pe o pamblică roz. Aceasta este ghirlanda noastră! Vă mulțumim și succes tuturor participanților!!!"

Mult succes și ție Marisa!


Ghirlandă de Crăciun cu portocale



Ana, 3 ani și 4 luni, participă la concursul nostru cu această ghirlandă realizată din portocale.

Mult succes Ana!











P.S. Pentru trecători ... mai aveți timp să vă înscrieți la concursul de creație Cizmulița Moșului 2014 până pe 15 decembrie.



miercuri, 3 decembrie 2014

Concurs Hora Copiilor 2014 - Galerie de creații și câștigători


Bună dimineața dragilor! Iată-ne ajunși la finalul concursului Hora Copiilor 2014.

Vă mulțumesc tuturor pentru participare și vă felicit pe toți, mai ales pe copilași pentru că ei au fost cei care au dus la bun sfârșit creațiile.

Mă bucur din nou să văd transmiterea importanței și semnificației zilei de 1 Decembrie copiilor noștri pentru că noi suntem cei ce le putem transmite toate acestea.
Pe viitor cred că voi lua în calcul realizarea și transmiterea unor diplome de participare (virtuale) pentru fiecare participant, ce spuneți?

Extragerea ați văzut-o la postarea concursului, dar voi posta și aici colecția cu tot cu extragere; cum spuneam, acest program extrage automat și trimite câștigătorilor un e-mail pe adresa ce ați lăsat-o când ați introdus link-ul în colecție (sau adresa de e-mail de pe care mi-ați scris). Prin urmare câștigătorii au fost anunțați deja, independent de această postare. O confirmare am primit deja, le aștept și pe celelalte două. Aveți timp până mâine, 5 decembrie, ora 21.00, să-mi trimiteți un e-mail cu datele voastre complete: nume, adresă, nr. de telefon. 



Atmosfera nu se încheie aici, prin urmare vă învit și la celelalte provocări de pe blog, dar și la provocările lansate de prietenii noștri din blogosferă. Unele din ele le găsiți afișate în bara din dreapta a blogului nostru.

Mult succes și o zi minunată!

Activități de 1 Decembrie pentru Hora Copiilor


Maria (5 ani) se înscrie în concursul nostru cu aceste activități ce le vedeți în colaj.

Mult succes Maria!

Ghirlandă din romburi de hârtie

Gabriel (11 ani) se înscrie în concursul nostru cu o ghirlandă din romburi de hârtie. Hârtia e tăiată în bucăți de aproximativ 1 cm/6 cm și capsate astfel încât să rezulte un romb, apoi asamblate.
Mulțumim de participare și mult succes Gabriel!

Ghirlandă din paie de băut

Maria, 7 ani, se înscrie în concursul nostru cu o ghirlandă realizată din paie de băut. Paiele sunt tăiate în bucăți și înșirate pe un fir de ață.

Mult succes la extragere Maria!

Ghirlandă din flori de hârtie

Elisa (6 ani) se înscrie în concursul nostru cu o ghirlandă foarte frumoasă din flori de hârtie colorată.

Iată ce ne scrie Elisa:
"Dragă, Moș Crăciun,
cu ocazia primei zapezi, am realizat o ghirlandă, așa cum ai dorit :).

Foto 1: materiale necesare - foi colorate A4, foarfecă, perforator și capsator.
Foto 2: am făcut un evantai dintr-o foaie colorată și apoi am capsat-o astfel încât să obțină forma unei flori.
Foto 3: am făcut, ajutată puțin de mami, mai multe floricele. Le-am făcut câte două găurele cu perforatorul și le-am aranjat pe o panglică.
Foto 4: Iată ce a ieșit. Sper să-ți placă, dragă Moșule!

Succes tuturor participanților și mulțumiri pentru concurs."


marți, 2 decembrie 2014

Ghirlandă din frunze mousse (hârtie gumată)

Ioan (7 ani) participă la concursul nostru cu o idee foarte interesantă de ghirlandă realizată din flori mousse (hârtie gumată).

Ioan, mulțumim de participare și îți dorim mult succes!


Ghirlandă de Crăciun pentru concursul Cizmulița Moșului



Robert, frățiorul Biancăi, de 1 an și 5 luni, a lucrat la o ghirlandă cu motive de Crăciun. "Am decupat un brăduț, un fulg, bastonașul acadea și omul din turtă dulce. Cel mic a decorat cu ajutorul bețișorului de urechi și pastă de dinți."

Mulțumim de participare Robert și mult succes!




Ghirlanda cu balerine pentru concursul Cizmulița Moșului



Bianca (6 ani) se înscrie la concursul nostru - Cizmulița Moșului 2014, cu o Ghirlandă din balerine și fulgi. "Ghirlanda este confecționată din hârtie albă după un anumit tipar. Balerinele decupate se îmbracă în fustițe (care nu sunt altceva decât diferite forme de fulgi). Am adăugat și fulgii făcuți din fâșii de hârtie." 


Mulțumim de participare Bianca și mult succes!








P.S. Pentru trecători ... mai aveți timp să vă înscrieți la concursul de creație CizmulițaMoșului 2014 până pe 15 decembrie sau la concursul de 1Decembrie - Hora Copiilor 2014 până pe 3 decembrie. De asemeni vă puteți înscrie la schimbul de felicitări și decorațiuni de Crăciun, până pe 7 decembrie, aici - chimb defelicitări și decorațiuni de Crăciun 2014

Activități pentru concursul Hora Copiilor 2014

Acest colaj plin cu activități de 1 Decembrie este al Cătălinei (5 ani). Vă spuneam aici că ea și surioara ei vor participa la concursul nostru Hora Copiilor.

Cătălina îți dorim mult succes la concurs și spor în continuare la creat!

Mai aveți timp să vă înscrieți la concurs până pe 3 decembrie. Detalii despre concurs găsiți aici - Concurs 1 Decembrie - Hora Copiilor 2014. 
De asemeni vă puteți înscrie la schimbul de felicitări și decorațiuni de Crăciun, până pe 7 decembrie, aici - Schimb de felicitări și decorațiuni de Crăciun 2014 sau la concursul de creație Cizmulița Moșului 2014.

Spor și Bucurie în procesul de creație!